11.11

Uite ca lucrurile nu se leaga totusi asa cum ziceam si speram. Era in mai, era plin de chestii mici si pufoase, acum in suflet am doar aschii, dar is aschii necolturoase, nu dor tare. Rani peste mine, mai vechi sau mai noi. Daca pe corp nu port urme ale vietii, port in suflet cicatrici multe, deja prea multe pentru varsta mea, poate e fiindca iau viata prea in serios, cel putin anumite chestii, dar dupa cum am mai spus, eu altfel decat obsedat n-am invatat sa fiu si ma prind iar si iar in aceleasi chestii, dar nu pot sa fiu altfel si nici nu cred ca vreau. De fiecare data cand o sa ma indragostesc o sa fac la fel, o sa ma dau cu totul in masura in care ea stie sa ma primeasca si cand o sa se termine o sa ma doara la fel si-o sa mai adaug o urma. In final cu urmele astea o sa raman si ele o sa ma defineasca, o sa fiu o masa de carne si oase, mai mult oase cu cateva glume in program, acoperit de cicatricile trecutului.
Cred ca-mi trebuie o fata simpla cu un blank mare la capitolul psihic, desi stiu ca nu poate sa-mi placa asa ceva, si nici lor nu le place de mine pentru ca nu sunt capabil sa comunic. Chiar imi dau seama ca nu prea sunt capabil de comunicari banale, acele "hai sa stam la povesti", toata lumea reuseste sa ma plictiseasca. De fapt ceea ce facem e sa ne povestim niste intamplari unul altuia, nimeni nu e cu adevarat interesat si interesant, se mai intampla uneori sa te amuzi si atunci tii minte, ca sa dai poanta mai departe. Mai dai doua sfaturi din experienta ta relationata la intamplarile lor: in 6 cazuri din 10 sfatul nu e bun si in 8 din 10 nu e urmat (cele 2 care il urmeaza fac parte, logic, din cele 6 unde nu trebuia). Deci nici nu ajuti pe nimeni cu sfaturile tale, nu le urmezi pentru ca stii ca nu are rost si in final ajungi, fie sa devii singur in lumea asta mare, inconjurat doar de amintiri ale vremurilor bune, fie devii o persoana d-aia sociala, sociabila si te pierzi pe tine, in final oricum dispari incet de pe harta, fie dintre oameni, fie din tine (Eu acum vorbesc doar despre mine, desi o fac la modul general, asa imi place mie sa cred ca problemele mele sunt oarecum generice, desi nu-s. Prin asta nu incerc nici sa-mi arog o unicitate mai mare decat diferenta dintre oricare doi oameni. Stiu, nu sunt unic si irepetabil, ce surpriza...). Oricum, ideea e ca dispari, dispari incet, disparem cu totii cred eu si cea mai mare tragedie e ca nu prea e multa lume sa ne duca dorul. Esti nul pentru majoritatea, nesemnificativ pentru ceilalti si ai o importanta moderata pentru maxim 10 oameni, atata tot. Daca ai crapa maine, n-ar fi mare diferenta. You don't touch people's lives.
Deci, teoria mea e tampita despre ce se intampla in general: te nasti, nu stii nimic despre tine, esti de fapt nimic, niste oameni te cresc sa devii ceva, ajungi ceva pe la 14-15 ani. Atunci esti un produs al urmatoarelor chestii: ce vor ei de la tine, ce vor altii, care habar nu au ca te modeleaza, ce vor niste gene de la stramosi, ce vezi pe la televizor. Asta e faza 1. Urmeaza pana pe la 22-23 de ani maturizarea: rebeliune impotriva a ceea ce s-a vrut de la tine, iei niste modele (de cacat in general), iti faci planuri si vise, undeva pe parcurs te ratezi mai mult sau mai putin, mai regretabil sau nu, revii la valorile ce ti-au fost inoculate de mic si devii omul care o sa fii restul vietii. Eu sunt de parere ca, daca ai cunoscut bine un om dupa ce a facut 16 ani, il cunosti pentru toata viata si ca oamenii nu se schimba radical. Adica, daca un tip e de treaba la 18 ani si dupa 4 ani te intalnesti cu el si e cel mai mare muist, sunt doua solutii, era un muist si la 18 ani si n-ai vazut tu sau nu e nici acum, doar are o perioada nasoala.
Toate schimbarile si redefinirile de personalitate sunt de fapt descoperiri ale Americii de catre cel care spune asta - adica America era acolo si inainte sa vii tu sa pui mana - dupa 23 de ani incepi sa renunti la visele pe care nu le-ai implinit si, daca nu ai vreo criza profunda - soul searching kind of bullshit - o sa te aplatizezi, o sa intri in rand cu societatea si o sa devii un om de rand. End of theory.
Eu nu zic ca asta e un lucru rau pentru ca majoritatea viselor oamenilor oricum sunt un mare cacat si nu merita infaptuite. In general visam sa facem ce-au facut altii, chiar si inventarea unei noi nustiuce vine tot ca sindrom de turma, doar ca esti o oaie mai desteapta. Daca ar avea cineva un vis care sa ma dea pe spate ma jur ca l-as sustine sa-l indeplineasca. Si aici apare o alta problema: ca mintea noastra nu concepe neconceputul. Am citit undeva, de fapt am vazut intr-un documentar da' suna mai bine daca zici c-ai citit undeva, ca pur si simplu nu poti sa vezi ceva ce mintea ta nu recunoaste. Era dat ca exemplu faptul ca amerindienii nu au vazut navele spaniole cand se apropiau de tarm pentru ca , desi ochiul le vedea, creierul n-a fost in stare sa proceseze asa ceva. Tot asa face si cu o idee NOUA SI ORIGINALA, nu o intelege, o sparge in bucati si o reduce la idei mici si vechi, pentru a putea relationa. Si atunci? Atunci tot ce facem e sa ne repetam si sa ne imitam, uneori de impiedicati ce suntem mai gresim si facem un progres, hai doua, dar nu rupem bariere, pentru ca nu le vedem, din nou vorbesc despre majoritatea. Exista oameni care se nasc cu ochii deschisi si sunt liberi (ceva in genul oameni nelegati de matrix - comparatiecu ceva cunoscut) si atunci, prin ei, restul mai adaugam cate ceva care devine fundament, apoi iar ne repetam. Mi s-a spus de multe, prea multe ori ca sunt destept, genial, etc. Eu recunosc ca sunt inteligent putin peste medie (pentru ca media e joasa), dar nu am si urasc ca nu am puterea asta de a tine ochii deschisi. Nu cred ca e din creier, cel putin nu din partea de a gandi a creierului, doar din partea aia mica unde sta ascuns sufletul.
Am intredeschis ochii de cateva ori, dar n-am putut sa-i tin asa, pentru ca vedeam prea multe, in plus eu deschid ochii doar in conditii de violenta asupra corpului si mintii. Nu, nu trebuie sa ma bata cineva, ma refer la lipsa de somn, depresie, abuz de tigari, cafea sau alcool, iar noua mea viata semiorganizata nu-mi mai permite prea multe de-astea. Corpul nu mai permite nici el. Daca mi-ar da cineva o luna, sa-mi dea bani si sa nu fac nimic, as sta nedormit noptile, as fuma 3 pachete pe zi, as bea cafele in draci, depresia ar putea sa apara singura si ochii mi s-ar deschide putin acolo, probabil n-as vedea mare lucru si dupa aceea iar n-as fi om o perioada. Plus, eu nefiind deloc o fiinta practica, nici n-as realiza mare lucru asa ca... ochii mei sunt inchisi si am intrat si eu in linie cu lumea.
Ultima teorie pe azi, in rand cu lumea. Multi se considera diferiti si ca n-ar fi intrat in blazaj si rutina, pentru ca au diferite apucaturi sau rani, toata lumea are, tocmai asta e faza - we are all damaged gods - asta e trendul acum. Nu doar cei care fac sala, jogging, castiga bine si mananca salate sunt societate, toti suntem. Drogatii, retardatii, intr-un cuvant comunii astia care suntem toti. Asta e visul meu: sa am visele lor neatinse de nimeni si care sunt tangibile tocmai pentru ca nu le stie nimeni - in zonele unde omul nu a ajuns nu sunt bariere, stiai? - e un vis de cacat pentru ca e ca si cum as vrea sa-mi iasa aripi din omoplati maine pe la pranz, dar e o dorinta si cand o sa ma intorc in mine o sa ma ocup si de asta. Momentan m-am parasit, nush unde m-am dus da' aici nu-s, a ramas doar pielea asta palida sa se plimbe de colo-colo in numele meu, cu numele meu - no happy endings, no grand finales, you're gonna die of boredom.
11.11.2007 - 4:18 AM - adica dimineata.