Montreuil-sous-Bois

Pai, plec. In Franta, of all places. Avusesem multe inchipuiri si fantasme cum ca as pleca departe ceva timp si ca m-as intoarce schimbat si lumea ar zice uaaaa, sau o interjectie in genul. Acum chiar o sa plec. O luna sau mai mult. Si n-o sa ma intorc deloc schimbat. Doar ca acolo n-o sa fie nimic, nimic. Nici o problema, nici o legatura cu nimeni. Si cand o sa ma intorc, toate o sa se invarta din nou, la fel. Dar eu o sa fiu cu o luna (sau mai mult) in urma. Pana atunci, Paris, here I come. De fapt, we come, ca ma duc cu un coleg.
Si sa nu uitam:
You can't always get what you want, but if you try sometimes, you just might find, you get what you need.
That's what the man said. Atat, out.

changes and leaps of faith

People don't change. Everybody lies. Astea 2 chestii legate duc la ideea ca minteam atunci cand ziceam ca m-am schimbat sau c-o sa ma schimb, depinde in ce faza a sevrajului mental prin care trec de un an si ceva m-am prins scriind pe-aici. Totul a fost un mare cacat. Nu m-am schimbat deloc, doar ca trebuia sa am ceva mai multa maturitate ca sa continui drumul. Ceva mai multa, adica sa reusesc sa-mi castig singur banii. Which i do. Asa ca drumul continua. Drumul spre autodistrugere pe care merg cu pasi tremurati (dar mereu inainte) de ceva timp. Si-o sa continui pana la capat. Care inca e departe pentru ca se pare ca stiu sa incasez destul de bine. Desi cand te lovesti singur dai tare si tintit. Sunt plin de metafore azi.
Partea cea mai proasta in a fi constient de ceea ce ti se intampla e ca nu te poti surprinde sau pacali. Deci stiu exact cum o sa fie. Momentan totul e ok, pana la punctul cand o sa simt ca situatia actuala nu mai are nici un interes, substanta si ca am demonstrat (aici de fapt e mi-am demonstrat, pentru ca lumea nu are nici un interes pentru mine in afara mintii mele, o sa revin mai jos) tot ce puteam. Atunci, o sa cad pur si simplu intr-o stare semi-depresiva, o sa am nopti lungi gandindu-ma stupid si fara sens la sensuri. In final o sa arunc totul pe geam si-o s-o iau de la capat. Singurul lucru care o sa fie diferit (cred) e ca s-ar putea sa nu fie nimeni acolo sa "break my fall" si sa adune cioburile. Pentru ca am cam reusit sa indepartez pe toata lumea.
Revin. Desi acum, recitind, imi dau seama c-am fost explicit. Adica eu am inteles ce-am zis. Totusi, eu traiesc doar pentru/in mine (cred c-am mai zis asta). Si-atunci prea putin imi pasa de criteriile si de parerea societatii. Trebuie sa fie totul cum vreau eu. Sa nu se inteleaga ca nu dau doi bani pe ceilalti. Dau, dar doar pentru umflarea sau mangaierea propriului meu ego intern (6 pleonasme in 4 cuvinte, yeeeeeey). Si-atunci chiar trebuie sa fie totul cum vreau eu, cum am zis si mai sus da` repetitia e mama masii. Problema este ca in 50% din timp nu vreau nimic. Si-atunci vreau ca lumea sa ma surprinda, sa ma ciupeasca de fund (intr-un sens nesexual si bun). Which they don't.
Premiul pentru cel mai haotic si incoerent post din lume imi revine, indubitabil.
Dupa acea propozitie de final, evident, vom continua. De fapt nu, ca nu mai am nimic semnificativ de zis acuma si ma doare si un deget cand scriu, desi nu scriu cu el. Asta s-ar numi ironic, da` o ironie de-aia medicalo-plictisitoare. Daca cineva chiar simte ca mai are o legatura atat de mare cu mine incat sa incerce sa salveze ce-a mai ramas din mine, well... try, what the hell, n-am nimic de pierdut. N-o sa mearga da` macar o sa am asupra cui sa proiectez atitudinea mea superioara de distrus adaptat.

Do you remember that night
When I had to play your angel
Saving your soul?
Even though you were holding on tight
A part of you was taken by the demons below

no more goldylocks

Adica m-am tuns. Ce banalitati am ajuns sa zic aici. Desi, daca ma gandesc ca nu mai participasem intr-o astfel de activitate, care este, de vreo 5 luni, nu e chiar o banalitate. Bine, e, dar e una nu asa de comuna. Altceva? cum ma intreaba multa lume in ultimul timp. Pai altceva nimic. Nu mai fac nimic, nimic, nimic notabil si povestibil cel putin. Ma duc la munca, unde nu muncesc pentru ca nu am proiect, asa ca am devenit un as in frecatul mentei, si acasa ma uit la filme si ma joc. Asta cand nu mi-e rau. Si de ceva zile nu-mi mai e, ceea ce e bine. Si cam atata, pentru ca iesitul ar presupune efort si alte alea, conversatii inteligente (yak). Acasa e bine, cald, comfortabil, acasa nu ne fute nimeni la cap, acasa stim sa punem punct si virgule, ceea ce bineinteles ca e un pas inainte inspre... basically inspre nimic. Dar un nimic pufos si cu inorogi (unicorns) roz, care e mai bun bineinteles decat nimicul ala negru in cerul gurii, pe care-l tot abereaza altii pe blogurile lor emo, cu nume emo. Al meu e tot emo, dar e the happy kind of emo. Ceea ce nu exista, dar o sa inventez eu. Pentru ca, daca tot nu fac nimic altceva inaltator, as putea macar sa ma gandesc la copiii distrusi ai tarii. Ca doar copiii sunt viitorul, nu? And shit.

rest less restless

Nu in sensul de young and restless (care era un soap pentru cei care au avut norocul sa copilareasca pe alta planeta decat mine). Doar in sensul propriu. Am descoperit cu stupoare ca nu-mi mai pot opri mintea. De vreo 3 ani. Poate se intampla tuturor, nu stiu, acum ceva timp aveam goluri in cap si-n minte, momente cand pur si simplu nu gandeam nimic, imi curgea usor saliva pe la colturile gurii si aveam o fata usor retarda. Acum a ramas doar fata. Capul nu-l mai pot opri si gandesc mereu. Si nu neaparat lucruri inteligente. Iar partea cea mai proasta este ca eu nu stiu sa nu ma iau in serios pe mine si-atunci le gandesc si mai departe gandurile si-ajung in locuri bizare in minte, pe unde nu cred c-ar trebui sa ajung.
"Te iubesc, dar nu asa cum crezi si cum ar trebui. La 40 de ani, cand oricum sinapsele incep sa crape si de-acolo e downhill, as vrea sa-mi petrec restul vietii cu tine, dar acum... nu, vreau altceva" Sau poate era 35? In fine, don't matter. Capul nu se opreste, ochii imi crapa (da, iar) si nu pot dormi. Adi zice ca imi crapa ochii pentru ca nu dorm, eu simt ca e invers. O fi vreun ciclu d-ala infinit in care cauza si efectul nu se mai cunosc si recunosc intre ele si pana la urma se contopesc. Este... ãããããã... patru noaptea si in afara de ochi si de faptul ca-mi scartaie oasele (exista o explicatie semi-medicala cum ca daca nu dormi bine corpul nu e in stare sa relaxeze sistemul osos, or some sort of shit) ma simt treaz. Or fi si cele... nu stiu cate cafele pe care am ajuns sa le beau si celebrele deja tigari. When in a crowd, always follow the fat chick. Stii clar ca va merge pe un drum larg si nu va trebui sa faci echilibristica. Undeva printre randurile de mai sus se termina un paragraf.
Concluzii. Sau doar una. Om vedea. O sa innebunesc de tot. Go baby go, go, we're right behind you. Mi-am citit minunatia asta de blog mai de demult si-am observat ca sunt foarte decis in a ma contrazice destul de des pe niste lucruri ce ar trebui sa fie clare. Nu, cicatricile nu sunt cicatrici. Sunt inca rani pe care mi le zgariu din cand in cand cu amintiri verzi. Si zambesc, asta nu cred ca lipseste niciodata. Chiar si-acum am zambetul ala tampit pe fata cand scriu, desi simt ca e ultima data cand sunt si ca daca as adormi acuma n-as mai vedea dimineata. Lol, mda. Nu am nimic nou, doar ma repet, cel putin pentru mine. Dar asta nu m-a oprit. Sunt foarte multumit de cum am ajuns, de omul care este si care sunt, de modul cum m-am maturizat copilareste in ultimul an. Totusi, greseli vechi. Ireparabile, cred. Or i ain't got the balls to fix'em. Ceea ce cred ca e mai aproape de adevar. Well, no rest for the wicked. Draft autosaved at 4:21 AM zice blogu`. Si are dreptate.
Gtg, kissez,thxbye.


Teardrop on the fire
Fearless on my breath