i ain't dead

Desi pare ca nu-i asa, n-am murit inca. Doar ma asocializez pe zi ce trece, pe masura ce-mi devin mai comozi oamenii de la munca (cu unii impart si casa minunata), imi devine tot mai incomoda fosta viata. Pentru ca se pare ca la asta s-a ajuns. La ce-a fost, la cei/cele ce-au fost si la viitor. Viitor la care prefer sa nu ma gandesc. De fapt, prefer sa nu ma gandesc la nimic. Muncesc (ceva nu e prea in regula nici acolo, dar se repara), ma joc si-atat. Nu mai e loc pentru altceva sau altceva nu mai are loc si pentru mine. Eu am zis mai demult c-o sa dispar, se pare ca acuma e vremea aia. Vremea cand nu mai raspund la telefon, vremea cand uit date, zile, ani, tot. As vrea sa ma misc din starea asta, dar ceva ma tine. Ceva ma consuma. Pana cand n-o sa mai fie nimic, nimic, nimic.
Si-atunci toate jocurile mele de expresii cu umbre vor fi reale. Iar partea cea mai simpatica din toata aceasta poveste e ca, acum, nimeni nu ma mai poate salva. Eh, "everybody's gotta learn sometime"