left-right-wrong

Se pare ca sunt un negativist lately. Daca oricum asta-i starea sa continuam, dar privind pozitiv. Eu asta simt acum, c-o sa se duca totul dracului. Nu, nu ma refer la apocalipsa, nici macar nu cred ca tara o sa pateasca ceva. Eu sunt extrem de centrat pe mine. Adica egoist. Deci, daca tot o sa dispara ceva din mine macar sa recapitulam ce ramane. Pentru ca nimeni nu pleaca asa, lasandu-te cu mana goala. Iti lasa ceva. Cicatrici, amintiri, un copil, o maslina, ceva acolo sa ai dovada c-a existat. Un fel de chitanta ca ai avut un suflet cu imprumut. Sau un trup, depinde. Anyhow ceva ramane. O atitudine de fetita tampita cand cineva imi face un compliment. Nu stiu exact cum am ajuns s-o am. Privirea aia de copil de 5 ani in seara de craciun de fiecare data cand vad o pisica sau un caine. Pe primele le uram, de caini mi-era frica. Cu ultimul album RHCP pe care probabil nu l-as fi ascultat. Ramaneam cu "Desecration smile" din el si-atata. Inainte ma extaziam cu gandul la mare. Acum ating o semi-Nirvana. Frumos, nu? De ce ma plang? Parca-s ceva mai bun acuma. Dar tot asa o sa ramana cuvinte neintelese care leviteaza undeva la granita dintre noi. In general ale ei. O zapaceala mentala, nu cred ca mai stiu cum trebuie sa arate o relatie normala. Si ceea ce ramane si ma enerveaza cel mai mult e dorinta asta cacacioasa de a avea o relatie normala. Eu, care am ras de normalitate de cand am invatat sensul cuvantului ironic. Asta ar fi. Sau poate ca n-o sa ramana nimic din toate astea, doar o scoica pe birou si niste gaurele in memoria ultimilor ani.